Ești profesor și predai în învățământul preuniversitar din România sau Republica Moldova? În calitate de parteneri ai Sistema Thead ne bucurăm să te invităm să aplici la programul internațional Scratch Tactile pentru Școli – o oportunitate unică pentru școli și alte tipuri de spații de învățare din întreaga lume care cred în programarea creativă și incluzivă pentru toți.
Acest program este special conceput pentru școli, centre educaționale și spații de învățare non-formală – inclusiv școli de educație specială – care doresc să ofere elevilor cu abilități diverse experiențe de programare accesibile și pline de joacă.
Programul dorește să ajungă la elevi cu vârsta de 3 ani și peste și să încurajăm participarea profesorilor din toate mediile, cu orice nivel de experiență. Fiecare școală sau entitate care aplică trebuie să implice între 2 și 4 cadre didactice.
Înscrie-te acum și alătură-te unei mișcări globale care crede că fiecare copil merită să se exprime prin învățare creativă și programare practică:

Nu uita să menționezi în formular că ai descoperit despre această oportunitate
de la "Asociația Krontechies"
La sfârșitul anului trecut, Asociația Krontechies a sărbătorit Europe Code Week prin lansarea oficială în România a conceptului și kiturilor Scratch Tactile create de Sistema THEAD cu sprijinul Scratch Foundation.
Elevii participanți la evenimentul de lansare au avut parte de o experiență de învățare completă: au folosit kit-urile Scratch, au aflat cum funcționează o imprimantă 3D, au programat online în Scratch (și au descoperit și funcția AI Face Sensing) și, poate cel mai important, au explorat provocările persoanelor cu dizabilități de vedere.
Evenimentul nostru "Lansarea #ScratchTactile în România" a fost finanțat prin programul Meet and Code, susținut la nivel european de Amazon.com prin Amazon Future Engineer. În România, programul a fost coordonat pentru cel de-al 8-lea an consecutiv de Asociatia Techsoup Romania și susține evenimente de tehnologie și programare aliniate cu misiunea inițiativei Comisiei Europene: EU Code Week.
Toate activitățile au fost desfășurate în Școala Gimnazială Budila din județul Brașov cu sprijinul doamnei profesoare (și alumni Teach for Romania) Alexandra Bocîrnea.




Asociația Krontechies sprijină profesorii din învățământul preuniversitar să devină catalizatori pentru protecția naturii, folosind tehnologia.